MIRCEA BATRANU
Pastilele se iau pentru orientare iar tabletele pentru intarire!

marți, 10 decembrie 2013

Căcăreaza şi bugetul de stat

Pentru cine nu ştie cum se face bugetul de stat, iată pe scurt mecanismul.
Nişte băieţi care se cred economişti dar sunt contabili, se joacă punând diverse taxe pe te miri ce, într-un program care calculează veniturile estimate pe an.
Pănâ aici, nimic deosebit, aşa se lucrează la noi de 50 de ani.
Dar, seară de seară, se analizează într-un consiliu la un pahar mare de tot de băutură, ce se mai poate face. Băieţii beau de rup!
Aşa au apărut aberaţii precum impozitul pe domeniile de net.
Iată însă că geniul beţivanilor nu s-a oprit aici.
Ideea aplicării unor mici taxe, care nu bat la ochi şi nu nasc reacţii, i-a dus până acolo încât au făcut calculele următoare. Dacă se pune un impozit pe căcăreaza de oaie, de 0,1 bani pe căcărează, adică 1 leu/mia de căcăreze, ţinând cont că o oaie face minim 100 căcăreze pe zi, adică 35000/an, asta înseamnă 35 lei/oaie şi cum noi avem cel puţin 2,000,000 oi, înseamnă75,000,000 lei/an, adică aproape 2 milioane de euro/an.
Unul din consiliu, care bea numai whisky, a întregit aspectul spunând:
-Jumătate din bani îi vom folosi creând locuri de muncă, adică inspectori care să numere căcărezele de oaie.
Cum toţi cei prezenţi au fost de acord, s-a trecut la punctul următor, adică o nouă serie cu sticle de băutură.
Vedeţi unde e genialitatea lor? Au făcut bani din căcărezele de oaie!

marți, 27 august 2013

Udatul canapelei la români

Ieri, la investirea noului ministru al transporturilor, Crin Antonescu ne-a arâtat că dacă vrea, poate uda şi canapeaua! Considerând că prin expunerea "preţioaselor indicaţii transmise la ceremonie", a stropit prea puţin canapeaua, Traian Băsescu a mai apărut odată, într-o conferinţă de presă şi a udat şi el din plin canapeaua, arătând că pişatul unui marinar e mai împrăştiat decât acela al unui istoric.
Apoi, în diverse declaraţii, alte capete de partid, bălăngănindu-se impotent, au mai scăpat câţiva stropi, roşii, portocalii, galbeni şi albaştri.
Este ceea ce ştiu ei mai bine. Problema e, cât îi va mai suporta canapeaua!

marți, 26 februarie 2013

Halucinant! Urme de cal in savarinele de la Bruxelles!

Carnea de cal face victime tocmai la Bruxelles!
La dejunul miniştrilor agriculturii din ţările membre ale Uniunii Europene, s-au servit savarine cu urme certe de cal. Analizele ADN au demonstrat prezenţa urmelor de cal în savarine. Ceea ce nu s-a spus însă, este că urmele erau date de virusul Balegus Balega, gasit în proporţii masive în creierul miniştrilor agriculturii!
Halucinant!

sâmbătă, 7 iulie 2012

Dimensiunea istorică şi sfidarea lui Ghici ghicitoarea mea!

Vă mai amintiţi sfidarea lui Traian Băsescu la adresa naţiunii?
Printre multe altele şi celebra deja Ghici, ghicitoarea mea, cine va fi schimbat?
A minţit permanent, s-a prefăcut, a victimizat, a sfidat pe toată lumea, a călcat în picioare tot ce era împotriva lui. A transformat România într-o corabie aflată la dispoziţia borfaşilor!
Dimensiunea istorică a acestui personaj care s-a crezut Dumnezeul românilor, s-a arătat în întreaga ei valoare acum. Marele sfătuitor, marele iubitor de ţară, are o înălţime istorică reală, de la pamând pănă la fundul blondei. Atât!
Aşa va rămâne şi în istorie!

Cronica - România de azi

JURNAL Mircea Bătrânu

Publicistica

Postări populare

Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

Uniunea Radicala din Romania

Comunionismul

Communionism`s Blog

Literatura | Mircea Batranu

Prognoza | Despre viitor