MIRCEA BATRANU
Pastilele se iau pentru orientare iar tabletele pentru intarire!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Romania si paradoxul americano-rus

bilete ieftine de avion
From Magazin online | Turism |
 Business Romania
Din timpul celui de-al doilea război mondial, toate speranţele noastre de libertate au fost legate de Statele Unite. Să vină americanii! Vin americanii şi ne salvează. Vor debarca în Grecia şi vor salva România. Dar au debarcat în Normandia în iunie 1944. Grecia a fost salvată mai mult prin Tratatul de Pace de la Paris din 1946 iar noi am intrat sub cizma lui Stalin care a instaurat dictatura comunistă. Patruzeci şi cinci de ani am sperat să vină americanii să ne scape de dictatura comunistă şi de Ceauşescu.
În decembrie 1989, mii de agenţi ruşi, mână în mână cu americanii, au provocat revolta populaţiei şi căderea dictaturii comuniste. Au venit americanii. Uraa! Uraa!
Paradoxul sau ironia sorţii (sau blestemul lui Ceauşescu) este că după douăzeci de ani, ne dorim o cădere a regimului, o prăbuşire şi ieşire din joc definitive, ale grupului Băsescu. Băsescu trebuie scos din luptă pentru că a distrus România şi a adus ipocrizia la rang de politică oficială.
Paradoxul României este că deşi americanii sunt aici, e nevoie să vină iar ruşii, să provoace căderea regimului şi regăsirea demnităţii!

7 comentarii:

  1. U R A N U S
    Cinstit, nu cred ca basescu este cel mai vinovat presedinte posdecembrist, el nu a facut decat sa continue linia trasata de iliescu si intarita, ingrosata de Constantinescu.Toti trei trebuie adusi in fata justitiei poporului pentru tradare nationasla, iar primii doi ar trebui condamnati cu pedeapsa capitala.
    Iar in paradoxul americano-rus nu vad nici un paradox, astea au fost intertesele lor la acea data si (poate) altfel sunt acum, numai noi credem in loialitate si "pretenie" , in realitate totul se bazeaza pe interesul national, acolo unde exista natii unite, sau pe cel personal si de grup, la natiile slabe, unde conducatorii isi vand prima data poporul si tara.Romania sta foarte bine alaturi de Uganda, Lybia, etc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Basescu a ajuns sa calce orice in picioare! Nu-l pune in aceeasi barca in care sunt ceilalti! Pt Basescu nu numai ca nu exista lege dar nu exista niciun fel de morala!

    RăspundețiȘtergere
  3. U R A N U S

    Robert Gates avertizeaza: SUA ar putea abandona NATO (Video)
    Foto: The GuardianStatele Unite s-ar putea retrage din Alianta Nord-Atlantica (NATO), avertizeaza Robert Gates, secretarul american al Apararii, intr-un discurs fara precedent rostit vineri, la BruxelleS
    -------
    Deci asta este:interesul national!
    cat despre basset,cred ca-l gasim cel mai vinovat doar pentru ca el este acum "carmaci" insa vina cea mare o poarta iliescu si apoi constantinescu.Nu poti acuza prea mult pe al treilea, care sapa ultima jumatate de metru , la o groapa, ci pe cel care a inceput-o si pe cel care a adancit-o la 3 metri!

    RăspundețiȘtergere
  4. Se vor produce schimbari si in cadrul NATO; asta e cert!
    Referitor la ultima jumatate de metru de groapa sapata de Basescu
    nu uita ca faptul grav e ca ne-a tras pe toti in ea!

    RăspundețiȘtergere
  5. U R A N U S
    De acord cu asta, insa inceputul e cel mai important pentru ca fara el nu exista mijloc si final!Cum se zice: Il primo bicchiero e di colpa !
    Si cinstit, nu ei ne-au tras in groapa , ci noi ne-am aruncat orbeste in ea!Nu am avut in "89 cea mai mare sansa sa terminam cu regimul comunist si cu sistemul?Am avut, dar am ratat-o si asa am facut de cel putin inca 3 ori , dupa!
    E un mare adevara si in zicala ca fiecare popor isi merita conducatorii pe care si-i alege! Si nu putem zice ca nu i-am ales noi!

    RăspundețiȘtergere
  6. In decembrie 1989 eroarea a fost ca s-a identificat tot raul in persoana lui Ceausescu iar liniile doi si trei ale PCR au luat puterea!
    Acum va trebui ca odata cu Basescu sa fie condamnata toata sleahta PDLista si consilierii!

    RăspundețiȘtergere
  7. U R A N U S

    Cine poate insa sa o faca, in afara de Armata, Politie si SS?

    RăspundețiȘtergere

Cronica - România de azi

JURNAL Mircea Bătrânu

Publicistica

Postări populare

Faceți căutări pe acest blog

Uniunea Radicala din Romania

Comunionismul

Communionism`s Blog

Literatura | Mircea Batranu

Prognoza | Despre viitor