MIRCEA BATRANU
Pastilele se iau pentru orientare iar tabletele pentru intarire!

marți, 13 septembrie 2011

Paradoxul scolii romanesti


Şcoala românească se dezvoltă, desfiinţându-se!
Este opera clasei politice româneşti care are pretenţia că a reformat şi dezvoltat învăţământul, desfiinţând şcolile normale şi punând în locul lor şcoli de vară. Tematica acestor şcoli este atât de vastă încât încape în nişte bikinei blonzi!
Nu înţeleg de ce se numesc şcoli de vară şi nu târg sau talcioc de vară!
Este mediul în care hodorogii partidelor îşi clătesc ochii şi glandele salivare, privind fustiţele. Apoi scot două-trei cuvinte  şi îşi aleg viitoarele „consiliere” (sic!).
Ele, fetiţele adânc marcate de doctrina partidului, îşi rotesc funduleţele voit nervoase şi aruncă priviri languroase spre posibilii şefi. Fetele îşi vor face stagiatura timp de câţiva ani, pe sub biroul vreunuia de la partid, apoi, cu fălcile obosite de atâta muncă, vor spera la un post în structurile de partid, prin parlament sau, de ce nu, chiar în guvern, poate chiar ministru!
Viitorul de aur al şcolii româneşti este asigurat iar bani pentru aceste mizerii se găsesc rapid.
(images by http://bikinimadstore.com/ - profesionism - bikini ) 

Un comentariu:

Cronica - România de azi

JURNAL Mircea Bătrânu

Publicistica

Postări populare

Faceți căutări pe acest blog

Uniunea Radicala din Romania

Comunionismul

Communionism`s Blog

Literatura | Mircea Batranu

Prognoza | Despre viitor